Parcul Național Cozia

 Parcul Naţional Cozia se află situat în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, mărginit la nord de Depresiunea Loviştei, strãvechea Terra Loystha, o vastă arie încărcată de istorie, cu multe localităţi, organizate odinioară în ţinutul lui Seneslau, unde populaţia continuă tradiţiile şi obiceiurile străvechi.

– La vest, parcul este separat de restul Munţilor Căpăţânii prin culmile: Frăsineiului, Dosul Pământului şi Valea lui Stan.
– La sud, parcul este delimitat de dealurile subcarpatice prin Depresiunea Jiblea-Berislăveşti.
– La est, versanţii abrupţi ai Coziei, impunãtori ai Sturului şi Pietrei Şoimului, îl delimitează de Muşcelele Topologului prin Şaua Groşilor şi mai la nord, se învecinează cu Depresiunea Poiana.

Faţă de depresiunile înconjurătoare ce au înălţimi relativ mici (500-700 m), Masivul Cozia se detaşează net, apărând din depărtări ca o cetate de stâncă cu abrupturi, cu contraforturi şi cu o mulţime de turnuri marginale şi interioare. Această arie muntoasă este străbătută, pe direcţia nord-sud, de apele râului Olt , care a sculptat Defileul Gura Lotrului – Cozia.

Accesul în parc se face în principal prin DN 7 (E 81), care este una din legăturile capitalei cu restul Europei. Distanţele faţă de principalele oraşe din apropierea PNC sunt de 25 km. până la Rm. Vâlcea şi 45 km. până la Sibiu. Distanţa pe DN7 (E 81) până la Bucureşti este de 200 km

TRASEE TURISTICE:
1. Gara Turnu (310m)-Curmatura la Troita (673 m.)-Muntele Scortaru-Muchia Turneanu-Cabana Cozia (1573). Diferenţă de nivel 1263 m. Timp de mers 5-5 1\2 ore. Marcaj : bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.

2. Gara Lotru (317m)-Vărateca-Muchia Urzicii- Stâna din Rotunda-Vf. Cozia(1668m). Diferenţă de nivel 1351 m. Timp de mers 4-5 ore. Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

3. Gara Turnu (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.

4. Mănăstirea Stânişoara (720m) – Muchia Vladesei-Durduc (1568m)- Vf. Cozia (1668m).Diferenţă de nivel 948 m. Timp de mers 4-5 ore.Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

5. Vf. Cozia (1668m)- Curmătura Mocirle ( 1427m.)- Vf. Omul (1558 m.) –Muchia Şirul de Pietre- Satu Pripoare (520m). Diferenţă de nivel 1148 m. Marcaj : cruce roşie. Timp de mers 3-4 ore. Traseu dificil iarna pe zapada.

6. Brezoi (640m)- Valea Dăneasa – Poiana Tarsa (1280m). Diferenţă de nivel 940 m. Marcaj : punct roşu. Timp de mers 3-4 ore. Traseu dificil iarna pe zapada.

7. Gura Lotrisorului (300m)- Valea Lotrisorului- Poiana Tarsa (1280m). Diferenţă de nivel 980 m. Marcaj : bandă albastră. Timp de mers 2-3 ore. Traseu relativ usor.

8.Castrul Roman Arutela (300m)- La Troita- Mamastirea Stanisoara (720m). Diferenţă de nivel 420 m. Timp de mers 2-3 ore. Traseu relativ usor în orice sezon.

9.Brezoi (640 m.)– Vârful Ţurţudan – Vârful Poiana Suliţa –Valea Călineşti- sat Călineşti (340 m.). Diferenţă de nivel 300 m.Timp de mers 4-5 ore. Traseu relativ uşor în orice sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *