Comunicat MT: Care sunt obiectivele de dezvoltare ale Ministerului Turismului până în 2020.

Pentru prima dată, după foarte mulți ani, turismul din România este reprezentat instituțional de un Minister de sine stătător. Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, consideră acest demers un semnal guvernamental clar că există un interes deosebit pentru acest domeniu, iar turismul este văzut ca o axă principală de dezvoltare economică a țării.

Ministerul și-a fixat prioritățile și obiectivele atât pe plan intern, cât și pe plan extern, pentru încurajarea turismului național și atragerea de turiști străini în România în egală măsură.

Pe plan intern, Ministerul Turismului și-a propus implementarea a două programe majore:

  • ”Primul Centru de Agrement”, destinat susținerii investițiilor private în infrastructura de turism, care va contribui major la diversificarea ofertei turistice pe întreg teritoriul României;
  • ”Vouchere de vacanță pentru angajații din sistemul public”, menit să contribuie la creșterea turismului intern.

În premieră pentru România, Ministerul Turismului va realiza un Masterplan al investițiilor în infrastructura de turism și o Strategie națională de dezvoltare și promovare a turismului. Acestea vor stabili concret atât prioritățile și măsurile care trebuie luate pe parte de investiții în infrastructură, cât și definirea clară a produselor turistice ale României și modalitățile de promovare ale acestora pe piața internă și externă de turism.

De asemenea, Ministerul Turismului, împreună cu asociații ale patronatelor din turism și organizații neguvernamentale care promovează oferta turistică a României, va elabora o Lege a Turismului. Până în prezent, nu a existat o reglementare complexă și unitară printr-un document legislativ unic, ci zeci de acte normative care nu reușesc să ofere o imagine de ansamblu coerentă în domeniu.

Un obiectiv special pe care îl urmărește Ministerul Turismului este cel al creșterii numărului de turiști în zone prea puțin puse în valoare până acum, din proximitatea polilor turistici recunoscuți ai României.

Pe plan extern, Ministerul Turismului își propune să promoveze România ca destinație de vacanță pentru cetățenii străini, iar destinațiile și ofertele turistice ale României vor fi prezentate țintit pe piețele externe. Litoralul românesc va fi promovat în țările cu climă rece și în cele care nu au acces la mare sau la ocean. Delta Dunării, rezervație natural unică în Europa, va fi o atracție turistică generală. Munții Carpați pot deveni locul de vacanță preferat al turiștilor străini care vor să se bucure de natură sau a celor dornici de drumeții, sporturi montane, aventură.

Bisericile străvechi din Moldova, Maramureș și Muntenia sau cele fortificate din Transilvania, multiculturalismul Dobrogei, tradițiile, cultura, istoria, arta sau gastronomia, frumusețea satelor românești, farmecul orașelor de care te poți lăsa cucerit într-un week-end și evenimentele artistice dezvoltate în ultimii ani, fac din România o atracție turistică reală pe care Ministerul Turismului și-a propus să o promoveze în străinătate.

În strategia pe termen scurt de promovare a României în străinătate, Ministerul Turismului își propune să deschidă noi birouri de reprezentare în câteva dintre țările care pot fi generatoare de turiști.

De asemenea, Ministerul Turismului, în parteneriat cu asociațiile patronale din turism și autoritățile publice locale, va derula programe de info-trip atât pentru jurnaliști străini, cât și pentru formatori de opinie sau specialiști pe segmente de nișă ale turismului (medical, balneo, de afaceri).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *